Primesc, timp de mai bine de o lună, mesaje de la prieteni, care îmi spun că cineva, chipurile în numele meu, răspândește tot felul de neadevăruri și își bate joc de mine cu ajutorul rețelei de socializare Facebook. Din păcate, aceste neadevăruri au fost transformate în „dogme” de către Dieceza de Iași (nu știu cine sunt principalii actori al acestui joc murdar) și propovăduiesc aceasta imagine ori de câte ori au ocazia. Precizez aici, că nu am nicio legătură cu acest cont de Facebook și îmi exprim dezgustul total față de cele postate.
Doresc să clarific încă de la începutul acestei
scrisori, că sunt unul dintre cei care colaborează la redactarea blogul jurnalul unui sacerdot și că m-aș fi
așteptat la o reacție critică din partea diecezei cu privire la cele postate pe
blogul respectiv și nu la atacuri repetate la adresa celor care au „colaborat
cu diavolul”. Faptul că unii slujitorii ai Bisericii s-au ocupat mai mult cu
vânătoarea și descoperirea sacerdotului
anonim și nu s-au concentrat pe cele
scrise în articolele respective, ne arată intenția ce se ascunde în spatele
acestui efort: descoperirea trădătorului
și punerea lui într-o lumină negativă pentru a afecta în acest mod credibilitatea
celor scrise pe blog. Se pare că e mult mai ușor să te folosești de referințele
primite de la persoane care mă cunosc doar superficial și să le transformi în
mod triumfal într-un atac direct la persoană și nu în încercarea de a lupta
spiritual pentru persoana respectivă.
Cât privește drumul meu vocațional: de la
Institutul Teologic nu am fost dat afară, ci a fost decizia mea personală,
decizie luată împreună cu spiritualul meu. Am plecat apoi la Misionarii Verbiți
convins de vocația mea misionară. După trei ani de meditație și studiu, am
ajuns la concluzia că nu am această chemare la viața consacrată și am părăsit
mănăstirea cu puțin timp înainte de a intra în noviciat. Am plecat la scurt
timp în Germania. După un an, am ajuns la concluzia că nu mai pot rămâne în
Biserica Catolică din cauza convingerilor pe care mi le-am format. Am intrat
mai apoi într-o criză cu privire la trăirea credinței într-o comunitate,
indiferent de apartenența ei, fapt care m-a „catapultat” în rândurile agnosticilor.
La sfârșitul acestei scrisori, aș vrea să vă asigur că nu (mai) am nevoie de brațele voastre deschise, că nu (mai) am nevoie de scuzele voastre și că nu mai aștept niciun răspuns de la voi. Am așteptat o reacție de la voi și se pare că am avut așteptări prea mari. Dacă acestea sunt valorile creștine pe care le predicați duminică de duminică, atunci sper ca în viitor să îmi pot ține familia departe de această hazna infestată. Țin să menționez că voi încuraja pe viitor asemenea inițiative precum blogul jurnalul unui sacerdot și voi rămâne prieten al adevărului și al exprimării libere, indiferent de anonimatul pe care unii doresc să și-l asume și voi susține orice întreprindere de a semnala abuzuri împotriva drepturilor omului.
Keine Kommentare:
Kommentar veröffentlichen